Uneori știința nu poate găsi explicația corectă pentru fenomenele misterioase. Acest lucru s-a întâmplat cu ace de zăpadă neobișnuite numite penitentes sau kalgaspores. Particularitatea lor este că nu se topesc pe tot parcursul anului, chiar și în deșert. Se crede că a fost descris pentru prima dată de Charles Darwin în martie 1835.
Penitentes înseamnă penitent în portugheză. Tradus din germană, conceptul de „kalgaspore” are aproximativ același sens, zăpadă pocăită. Vârfurile ascuțite amintesc de coafurile albe ale duhovnicilor.
Realitate și ipoteze
Asemănarea este sporită de faptul că kalgaspores „privesc” într-o direcție, spre est. În deșertul Atacama, această orientare a coincis cu direcția vântului. Locuitorii locali sunt siguri că vântul a devenit „sculptorul”.
Exact aceeași imagine poate fi văzută peste tot: o aliniere strictă spre est. Știința consideră că motivul nu a fost vântul, ci orientarea de-a lungul paralelelor, deoarece zăpezile pocăite se formează mai aproape de ecuator. Razele soarelui cad acolo aproape vertical.
Observațiile despre frăția cruciadelor au dus la ipoteza educației datorate soarelui. Zăpada se topește doar pe o parte. Ca urmare, apar depresiuni, reflectând lumina de la una și „subminând” partea opusă ca rezultat.
Exemple de
Oamenii de știință au aflat de ce zăpada nu se topește complet de soarele strălucitor. Potrivit cercetătorilor, motivul a fost uscăciunea aerului, denivelarea suprafeței și stâncositatea acesteia. Aceasta oferă condițiile pentru „ascuțirea încrucișată” cu reflexia luminii de la soare sau evaporare. Dintr-o stare solidă, un lichid trece imediat într-o stare gazoasă, adică se sublimează.
În Atacama fierbinte, o astfel de imagine arată foarte impresionantă: ace de zăpadă par să crească din solul fierbinte, deși precipitațiile sunt extrem de rare în această zonă. Cu toate acestea, din cauza ninsorilor abundente din 2011, s-au temut posibile inundații.
Kalgaspores ocupă de obicei mulți kilometri de suprafață, iar dimensiunea obișnuită a acelor este de 6 metri. Cei mai notabili „călugări” de treizeci de metri au fost găsiți pe Everest, pe ghețarul Khumbu.
Oamenii de știință nu au reușit să răspundă la modul în care se desfășoară procesul de formare a desișului de gheață. Conform uneia dintre ipoteze, vârful ascuțit precipită umezeala, care formează un „gheață inversă” atunci când curge în jos.
Căutarea continuă
Cercetătorii sugerează că atât câmpul electromagnetic, cât și radiația solară afectează procesul. Știința asigură că vântul nu joacă niciun rol, deși localnicii sunt siguri de contrariul.
Alpiniștii folosesc kalgaspor ca un fel de scări cu corzi fixe pe pante deosebit de abrupte, unde este nevoie de prea mult timp și efort pentru a coborî sau a urca.
Interesant este faptul că penitenții au fost „găsiți” și pe alte planete. Formațiuni de „călugări” se află pe suprafața Europei, luna lui Jupiter, acoperită cu o crustă de gheață.
Este mai obișnuit ca oamenii să admire frumusețile misterioase ale planetei lor natale. Necunoscutul este suficient pentru asta.
